M-am gândit și m-am răs-gândit ce aș putea să vă scriu interesant din Belgia. Mai ales că stilul jurnalistic serios nu prea cadrează cu personalitatea mea. Aș putea să mă duc să iau interviuri românilor care au reușit afaceri de succes în Belgia sau celor care doar au reușit să își construiască o viață normală aici… Poate o voi și face, dar încă nu a sosit momentul. Astăzi voi încerca să vă descriu puțin Belgia, nu dintr-un punt de vedere științific, ci mai mult personal și emoțional. Așa cum am văzut-o eu în cei doi ani de când sunt aici.
Așadar, încep prin a spune că Belgia e o țara mică. Atât de mică încât într-o oră și jumătate ai ajuns din Bruxelles cu trenul în orice punct de pe graniță. Iar capitala e chiar în mijloc, la origini fiind aleasă pe principiul că trebuie să poți ajunge cu calul în orice colț al țării în maximum o zi. Mică, mică, dar ridică… Căci într-o atât de mică țara au și mare și munți (aștia nu foarte mari, dar există).
Ca și organizare, Belgia e compusă din 4 regiuni, fiecare cu Guvernul și Parlamentul său, la care se adaugă guvernarea federală. Dacă în provinciile valonă, flamandă și germană lucrurile sunt destul de simple și de gestiunea unei anumite probleme se ocupă doar Guvernul regional, în zona Capitalei suprapunerile de atribuții sunt frecvente, ceea ce da naștere la situații amuzante privite din exterior și exasperante privite din interior. Pe potriveala regiunilor, există și 3 limbi naționale: franceză, flamandă și germană. In Bruxelles, engleza tinde să devină a patra, căci funcționarii publici au început să o deslușească cu atâția imigranți non-francofoni în jur.
Ca și mentalitate și cultură, se remarcă diferențe vizibile între partea flamandă și cea valonă, discuțiile secesioniste fiind bazate tocmai pe acest fapt. In ultimii ani, mai ales în perioada în care Belgia a funcționat admirabil chiar și fără un guvern, gura târgului spune că dacă nu ar fi Majestatea Sa Regele, țara ar fi fost deja oale și ulcele.
Belgia nu este neapărat o țară “user-friendly”. Taxele și impozitele ating cote destul de ridicate pentru a putea susține un sistem social ce permite unui om să nu muncească o viață întreagă dacă nu are chef. În unele cazuri, cetățeni ai unor state membre UE au mai puțin drepturi față de imigranții din țări africane. Dar, odată intrat în sistem, poți să îți reclami drepturile. Bineînțeles, cu condiția să știi că le ai și să treci peste neștiința funcționarilor publici din prima linie.
Viața în Belgia nu este scumpă, comparat cu alte țări din Vestul Europei. Iar un salariu mic (pentru această țară), îți permite sa trăiești decent. Deținerea unei proprietăți imobiliare este privită ca o investiție, nu ca o necesitate – nu cumperi ce-ți place, ci ceea ce ai putea închiria mai ușor pentru a-ți putea recupera rata pe care o ai de plătit lunar.
