Detalii importante despre osteoporoza

Osteoporoza

Cresterea fragilitatii osoase, cauzata fie de lipsa anumitor hormoni, fie de un exces medicamentos (corticosteroizi), care poate duce la fracturi multiple, se numeste osteoporoza. Aceasta afectiune este foarte intalnita in randul persoanelor in varsta. Lipsa unui regim alimentar care sa contina calciu, a unui stil de viata activ, a expunerii la soare (care duce la sintetizarea vitaminei D si, implicit, la absorbtia calciului in organism) grabeste instalarea bolii.

Nu doar batranii sunt in pericol. Din pacate, exista anumite cauze care duc la scaderea varstei de diagnosticare cu osteoporoza. Printre acestea, se numara disfunctiile tiroidiene si tratamentul cu medicamente care contin steroizi. Mai periculos este faptul ca foarte multi bolnavi afla prea tarziu ca sufera de aceasta afectiune, cand au deja doua sau trei fracture osoase. Iar daca pana nu de mult doar femeile la menopauza se aflau in categoria de risc a persoanelor cu densitate osoasa din ce in ce mai scazuta, tot mai multe femei cu varste cuprinse intre 20 si 45 de ani descopera cu stupoare ca sunt, la randul lor, in pericol. In cazul lor, afectiunea se numeste osteoporoza secundara.

Factorul genetic, important. Ca multe alte boli, si aceasta afectiune are o componenta genetica. Pentru stabilirea unui diagnostic concret, e bine de stiut daca parintii sau bunicii au suferit de osteoporoza. In cazul accesta, este foarte posibil ca si densitatea structurii tale osoase sa fie mai scazuta. Iata un motiv in plus sa ceri un test de evaluare a densitatii osoase. Nu este dureros, se face rapid, iar rezultul va duce la recomandari importante din partea medicului atat asupra stilului de viata ce trebuie urmat, cat si a dietei adecvate.