De cand am inceput sa disting notiunea banilor si utilitatea lor, mi-am dezvoltat un talent acut de a cotrobai prin diverse locuri de prin casa in speranta ca voi gasi ceva bancnote uitate si nestiute de nimeni. Primul caz a fost cand i-am spart mingea unui prieten. Ne rupeam picioarele pe un fel de maidan la o miuta, am sutat-o mai cu avant, a zburat in strada unde a calcat-o un TIR nemilos. Fata prietenului a trecut prin tot spectrul de culori a curcubeului si a sarit pe mine furios, urland ca din pamant, din iarba verde sa-i aduc alta minge sau sa i-o platesc. O cumparase cu mari sacrificii si voia razbunare acum. M-a amenintat suprem ca “ma spune lu` mama”.
Am cedat rugamintii lui fierbinti si am inceput sa scotocesc dupa despagubiri prin locuinta. Intr-un plic am gasit niste bani pregatiti pentru o nunta, am extras cu inima cat un purice 5 lei ( se intampla prin `99, insemna ceva suma asta ), am pasat plata la amic si pe urma am stat in panica vreo 2 saptamani pana a venit nunta aia, sa nu fiu deconspirat. Nu mi-e era ca imi luam vreo chelfaneala, parintii mei nu prea m-au batut in copilarie, dar imi era târşă de cearta si de dezamagirea lor daca se afla tarasenia. Preferam o corectie fizica, decat sa stiu ca i-am suparat.
Am scapat si m-am naravit. De oricate ori aveam ocazia, sparleam bani cu seninatate. De regula, sume mici, sa nu se prinda maica-mea. Era furt cu metoda si planificare. Bine, eu consideram ca banii aia oricum imi apartin intr-un fel, nu era ca luam de la cineva strain. Eram in familie. Pe masura ce cresteam, insa, sumele trebuincioase se mareau. Intervenisera in scena alcoolul si iesirile pe la discoteca. Rezervorul buzunarelor cerea din ce in ce mai multa benzina. Eram asa de generos incat mai si imprumutam diversi amici. Capusele ma turnasera ca am surse de venit mai substantiale decat ei si se prezentau la audiente. Conceptia lor era ca “mama ta e directoare, taica-tau e profesor, tre` sa aveti bani, mai da-va-n cacat”. Eu, pentru a-mi conserva statutul de filantrop si finantator, si poate si din dorinta de integrare in gastile lor, nu cracneam si ii serveam ori de cate ori avem posibilitatea. Copchil prost, deh.
Veselia a continuat si la liceu. In loc sa apelez la varianta sanatoasa si sa le cer pur si simplu bani alor mei, daca nu imi ajungeau, amusinam in continuare dupa noi strategii de a mai salta ceva marafeti in plus. Bineinteles, ulciorul meu avea sa-si termine turele de mers la fantana dupa apa. Cand s-a spart, mi s-a spart direct in fata si m-a improscat din cap pana in picioare. Stropeala majora a venit cand s-a descoperit ultima gaura majora data in bugetul familiei. 50 de lei. Treaba devenise grava. Stiu ca era sfarsitul clasei a zecea, se terminase anul scolar, ai mei trebuiau sa vina dupa mine sa ma ia acasa cu tot cu bagaje. N-a mai venit nimeni atunci. Am stat doua zile aproape cu nasul lipit de geam, in speranta ca o sa le vad masina parcand. Nimic. Intr-un tarziu, spasit, m-am tarait pana la frate-miu care statea in oras si m-a dus socrul lui acasa. Aici, scandal, panarama, mama cu lacrimi in ochi, ca ce se intampla cu mine, am luat-o razna, fur din casa, am innebunit, “vrei sa te dau afara?” etc.
Incepand cu ziua aia, chiar daca am mai avut momente critice de tentatie, mi-am muscat buzele, am inghitit in sec si mi-am infrant reflexele de şuţ domestic. Mergeam pe gheata subtire si riscul sa ma inec la mal era major. Am ales sa le zic parintilor daca ma aflam la stramtoare. Era mai sincer si mai sanatos asa. Asadar, mama, daca citesti randurile astea, imi pare rau ca am fost o loaza furacioasa 
.
Aveti si voi de povestit situatii asemanatoare?
