Tinem ata seria de recenzii pentru ca, traditional, toamna se numara cea mai groasa colectie de albume. Pana iese ceva notabil si de pe la noi, ceva rap bastinas, avem cu ce ne delecta. De peste Marea Balta scoatem la expozitie inca un album lansat saptamana trecuta.
Ce defineste o generatie? Probabil similitudinea experientelor culturale si impartasirea lor in interior. In hip-hop, o generatie apare cam odata la 5-6 ani. Anul asta, capii de serie ai generatiei sunt Kendrick Lamar, J. Cole sau Drake. Acum 5 ani aproape nimeni nu auzise de ei. La inceputul anilor 2000, un Nelly sau un Ja Rule erau figurile proeminente din peisaj. Nu mai trebuie sa mentionez ca au disparut intre timp de pe radar. Intre Murs si Fashawn e o diferenta de vreo 10 ani la varsta. In “ani hip-hop” asta inseamna un secol. Murs a atins prag de atentie nationala cu albumul lansat in 2003, de-abia, pe la inceputurile influentei internetului asupra muzicii. Fashawn a tasnit spre reflectoare in 2009, iar albumul i s-a popularizat in mare parte datorita internetului.
Asa ca joint-venture-ul celor doi, “This Generation”, lansat pe 25 septembrie, ar putea fi foarte bine primul album in colaborare care construieste o punte intre doua generatii. Partea buna e poate fi privit din doua perspective: ori ca un proiect de reprezinta o sudare intre generatii ori un LP pe care doi MC-ii talentati de pe Coasta de Vest isi fac treaba corespunzator.
Cu toata diferenta de varsta la mijloc, Murs si Fashawn par sa aiba mai multe in comun decat s-ar zice privind din exterior. Murs zicea intr-un interviu ca inainte sa se apuce de album, nu prea stiau nimic unul despre altul. Dar din moment ce au sarit in studio si au inceput munca, a ajuns la concluzia ca Fashwan is “on some true hood shit”. O concluzie foarte la obiect. Ambii MC-ii au fost etichetati cu emblema de “backpacker” pentru ca nu rimeaza doar despre viata de strada. Asta nu inseamna insa ca baietii au plecat din mediul ala si s-au mutat din cartier. Sunt tot acolo. Despre asta e si vorba pe “Other Side” unde amandoi descriu lupta si efortul depus pentru a ramane ei insisi, sinceri cu sine si zbaterile de a evada din cutia cu etichete in care ii inghesuise publicul. Aura intunecata a strazilor din L.A. e disecata in “And It Goes” unde ni se ofera o mostra din cum e sa iti sufle moartea permanent in ceafa sau pe “Reina de Bario”, un soi de elegie audio in care inimioarele si confetti-ul sunt inlocuite de carteluri si arestari. Pe “`64 Impala”, echipajul demonstreaza ca se pot alatura in galeria celor mai priceputi, plutind pe un beat de matase, cu infuzie de West Coast sound peste tot.
Insa imprejurimile sonice pot fi alternate in continuare. Beatnik si K-Salaam, cei care au lucrat la butoane in spatele intregului proiect, aduc elemente de reggae si pop in single-ul eponim care da titlul albumului, generand o piesa pe stil “good times”, iar schema e incercata din nou pentru “Slash Gordan”, unde, ca nota distinctiva, cei doi MC-ii se intersecteaza pe rime si fac trocuri lirice intre ei, fix ca intr-un cypher din ala clasic, unde cand baietii se grupeaza in cerc, nu se lasa cu bataie. Ne uitam un pic si pe “Peace Treaty”, o piesa care ne coboara in maruntaiele violentelor din interiorul L.A.-ului, the belly of the beast, dar fara ca explorarea sa sune a glorificare sau a predica “asa nu, asa da”. Tot pachetul asta de track-uri e menit sa tinteasca mai sus decat oferta de duzina venita din partea aia de State. Murs si Fashawn si-au scobit fiecare traseul sau si in acelasi timp s-au diferentiat ca artisti care pot merge pe sarma subtire intre a-si imbratisa individualitatea si a nu pierde contactul cu identitatea lor colectiva, asa ca efectul respectiv se amplifica la dublare pe albumul asta.
Ar fi cate ceva de invatat de pe urma “This Generation”. Greutatile si necazurile catalizeaza creativitatea, unde-s doi, puterea creste sau e nevoie de doi pentru un tango (no homo, in cazul de fata), poti sa depasesti stadiul de a “scuipa strict pentru strada” fara neaparat sa o arzi aiurea si sa iti iei harfe de superioritate. Lectia esentiala e insa ca hip-hop-ul de calitate nu poate fi ingradit intr-o singura generatie. Muzica transcede varsta si timpul, asa de la bunic la nepot, oricine e binevenit sa faca parte din “This Generation”.
