Naturale sau artificiale, materialele de construcții sunt folosite pentru crearea, refacerea, extinderea sau înfrumusețarea clădirilor. Clasificarea materialelor de construcții poate fi făcută și în funcție de materia primă folosită pentru a le produce. De exemplu, produsele metalurgice sunt create din zăcăminte naturale de fier, gipsul, cimentul sunt compuse din elemente de proveniență minerală, cheresteaua este de proveniență vegetală (lemn), iar bitumul, smoala aparțin industriei de prelucrare a petrolului.
Materialele de construcții se diferențiază și în funcție de rolul acestora în ansamblul unui edificiu. Pereții sunt alcătuiți din produse de zidărie, precum BCA sau cărămidă. Lianții reprezintă produsele cu o formă inițial semi lichidă care lipesc componentele de zidărie și se întăresc prin uscare, ajungând la o formă solidă. Materialele hidroizolante protejează construcția de infiltrații de apă, cele termoizolante de temperaturi, iar cele fonoizolatoare de zgomot. Materialele de finisare cuprins șape, amorse, tencuieli și chiar gresie și faianță.
Integritatea unei construcții depinde de tipurile de materiale folosite. Este necesară și o calibrare a acestora pentru a se putea adapta cu ușurință scopului edificului. Un complex de birouri va avea alte nevoi față de o casă de locuit și ambele sunt foarte departe de construcțiile industriale destinate fie producerii fie depozitării.
În ciuda materialelor foarte diverse, dar și a scopurilor variate ale construcțiilor, un element este comun tuturor: siguranța. Orice tip de clădire trebuie să poată fi folosită în siguranță, indiferent de rolul pe care îl are. De aceea, alegerea cea mai bună este de a nu ignora niciodată indicațiile proiectantului și ale constructorului ale căror idei și proiecții sunt orientate de cele mai multe ori către durabilitate și sustenabilitate.