Se deschide ochiul de la aragaz. O flacara albastra se inalta treptat pana cand preparatul este copt cum trebuie. Tigaia zangane in timp ce continutul ei este varsat in flacara de o mana protejata de manusa. Cocaina incepe sa faca bulbuci. Produsul finit rezultat se pune in linii, randuri din Biblie, pe o masuta de cafea din apropiere. Indivizi dubiosi, cu dinti lipsa si pungi sub ochi si femei cu fuste scurte si parul ravasit stau tolaniti pe canapeaua plina de pete. Aragazul e a lui Pusha T, Pusha T e cel care gateste, aici e terenul lui Pusha T. Sau, ma rog, aici era odata. Acesta e trecutul de unde vine rapperul de 36 de ani si acesta e trecutul de care incearca sa fuga pe albumul lui de debut, “My Name Is My Name”. Albumul e un amalgam, un melanj de activitati, de ocupatii, atat vechi cat si noi, si se potriveste perfect unui om al carui trecut e mai alb decat o iarna siberiana. Doar ca, in cazul lui Pusha care a intrat in scena alaturi de fratele sau, Malice, ca grupul Clipse, acum mai bine de 10 ani, acum “dope”-ul vine sub forma audio.
Iar daca MNIMN e crackhouse-ul lui Pusha in care este depozitat tot dope-ul audio, atunci, piesa care deschide balul, “King Push” e usa de la intrare. Tobe militare si acelasi sample vocal folosit de Kanye West pe “New Slaves” construiesc fundatia pe care Pusha isi face discursul de prezentare. Pusha e cu adevarat un “rapper`s rapper”. Fara fasoane, doar maiestrie tehnica, un mix de argou agresiv de strada si jocuri de cuvinte si metafore inteligente, asa cum se si releva in aceasta prima piesa. Oricum, in bucatarie se intampla toata magia, si de aceea acolo se gasesc cele mai bune loturi de pe album.
De exemplu, “Nosetalgia”, unul dintre highlight-uri, e cat se poate de pur. Ar fi trebuit sa fie trasa undeva, intr-un subsol de pe vremuri, dintr-un cartier dubios, cu un bec chior atarnand de tavan, nu intr-un studio izolat fonic, burdusit cu aparatura scumpa. Beat-ul minimalizat, decorat cu un riff tanguitor de chitara si un sample de la KRS-One, co-produs de Nottz si Kanye West, e la fel de sinistru si rece ca versurile scuipate de Pusha T siKendrick Lamar. Cei doi nareaza in rime despre relatiile lor din trecut cu praful alb, si, cu toate ca e o decizie grea, Kendrick confisca piesa. Apoi, o melodie cu un instrumental la fel de zgarcit si de murdar, de la Don Cannon si Kanye, “Numbers On The Boards” raceste de tot temperatura in camera. Flow-ul lui Pusha e fix ca “gheata”/ice cu sensul de bijuterie din taisul pietrelor pretioase de la gatul lui, un flow care imprastie un aer de siguranta de sine, o calitate care il descrie fidel pe MC.
Intr-un dormitor inghesuit de la etaj, Pusha sta pe un pat care scartaie, contemplandu-si reflexia intr-o oglinda crapata. E un tip care a comis-o de destule ori in trecut, a facut lucruri de care nu e mandru, insa totusi le-a facut pentru ca nu avea incotro. Cu toate astea, in oglinda vede un om cu un viitor promitator in fata. Vede un om al carui prezent nu arata deloc rau. Reflexia asta crestata din oglinda se manifesta pe “40 Acres”, un track dotat cu un refren pasional si extins de la The-Dream, si pe “Hold On”, unde langa Pusha vine si Rick Ross sa se admire in oglinda, in timp ce Kanye West se tanguie in Auto-Tune pe fundal. Pe “40 Acres”, Pusha nu are motive sa se scuze pentru povestile lui bine documentate, apretate cu cocaina. Instrumentalul e presarat de clape gentile de pian si cam atat, un spatiu ce ii permite lui Pusha sa isi confrunte de unul singur istoria sa personala. Numele lui e numele lui, pana la urma. La fel, “Hold on” e trista si sincera, dar nu coplesita de regrete. Beat-ul urmareste cateva fluctuatii in intensitate iar versurile lui Pusha se muleaza pe ele.
Acuma, sa vinzi droguri e o treaba foarte profitabila, asa ca iesirea din barlogul cu pudra MNIMN e un exemplu de exces si etalare a avutiei scoase din prafuri. Un Cadillac alb, geamuri fumurii si jante de 26 de inci, dansand pe arcuri. De oglinda retrovizoare atarna un lant care-ti ia ochii, iar “Suicide” rasuna din boxele sistemului de sunet. Piesa in cauza beneficiaza de o injectie funk saltaret de la Pharell, adus direct din zilele “Lord Willin`”sau “Hell Hath No Fury”. Formula e castigatoare. Totusi, invitatul Ab-Liva nu prea pare sa se simta in largul lui, tinde sa-si screama bucata. Oricum, e o rupere de ritm binevenita, mai ales ca majoritatea albumului iti lasa o senzatie austera de imponderabilitate.
Track-ul care incheie circuitul, “S.N.I.T.C.H”, e o liota de serpi care sasaie prin iarba ruginie, in curtea din fata. E trupa de sobolani care se agita prin jurul casei, care amusina dupa resturi in timp ce tin o ureche ciulita sa nu fie turnati in fapt. Piesa e o abordare proaspata a situatiei acestor creaturi in lumea de jos. Da, la turnatori si informatori ma refer. Sau serpi sau sobolani, nu conteaza cum sunt denumiti. Pusha T isi exprima intelegerea ca trebuie si ei sa traiasca si sa se descurce. De fapt, “S.N.I.T.C.H” inseamna in contextul asta “Sorry, Nigga, I`m Trying to Come Home”. Pharell livreaza din nou beat-ul, iar Pusha deapana povesti despre serpi, continuand sa mearga prin iarba, desi a fost muscat de cel putin cateva ori. Totusi, nu simte nici un fel de “Pain”. Mental si fizic a devenit imun, a fost prea multa ca sa-l mai afecteze cu ceva. La cum suna “Pain”, pare ca Kanye a compus beat-ul pe loc. Sunetul unei muscaturi de cobra e asezat sub forma de loop peste un aranjament de note ce creeaza un aer aproape irespirabil, plin de venin. Vocea lui Pusha, amortita si lipsita de orice urma de emotie, se achita de a transpune sentimentul pe care-l ai dupa ce ai indurat atatea stari de disconfort.
Cu pletele revarsandu-se de sub sapca, marca Bathing Ape, Pusha T paseste increzator afara din casa, mai arunca o ultima privire inapoi si incuie usa. Arunca cheia intr-un teava de scurgere si se suie in Cadillac-ul sau alb, rasucind cheia in contact si demarand catre un viitor mai bun. Se uita in oglinda retrovizoare si ranjeste ca pentru sine. Stie ce-a facut si mai ales de ce. De cand s-a retras din jocul cu prafurile, Pusha T si-a construit meticulos statura de gigant in rap, initial ca o jumatate din faimosul duo, Clipse, iar acum ca act solo. S-a nascut ca Marcus Thornton, acum 36 de ani, dar acum raspunde la numele de Pusha T. Umerii ii sunt inca incovoiati sub presiunea trecutului, dar isi cara mandru povara, stergand orice urma de rusine. Marcus a pus poate capat procesului propriu-zis de productie si distributie a “mortii albe”, dar albumul sau de debut e dovada ca “dope” s-a transformat in unde sonore si acum vine catre urechile noaste. Pusha T livreaza acum cocaina pentru timpane, iar senzatia produsa o egaleaza pe cea simtita cand o linie de praf pur isi face loc in narile noastre si urca catre creier, pentru a-si desavarsi misiunea de a genera euforie si extaz.
Rating: 4.5 stele din 5 posibile
Highlights
